|
Săptămâna activităţilor extraşcolare - 2015
Navigare rapidă
Structura ministerului
Contact
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Str. Gen. Berthelot 28-30 Sector 1, 010168, Bucureşti Tel. Centrală: 4056200;4056300 Relaţii cu publicul |
TRĂISTUȚA IEPURAȘULUIDescrierea activității:Elevii clasei a III-a Step By Step au citit Legenda iepurașului elevilor mai mici din clasa pregătitoare. O modalitate eficientă de comunicare interclase. Astfel, cei mai mici școlari au fost familiarizați cu rolul iepurașului în preajma sărbătorii Paștelui, acela de a aduce daruri, de a oferi bucuria acestei sfinte sărbători. Darurile sale trebuiau puse într-o trăistuță. Sarcina confecționării acestei trăistuțe a revenit elevilor clasei pregătitoare, în colaborare cu părinții lor. S-au procurat materialele necesare și fiecare copil a realizat propria trăistuță. Lucrările au fost prezentate de fiecare copil alături de părintele său. Prezentarea s-a dorit a fi o ofertă de vânzare, care să atragă eventualii cumpărători. După aceasta, elevii, alături de părinții care au sponsorizat acțiunea, au realizat un tur al galeriei produselor pentru a studia oferta, pentru a stabili care produs le convine, de care sunt interesați, pentru a negocia prețul. Activitatea a avut un caracter interdisciplinar, împletind abilitățile de comunicare, cele artistice, de interrelaționare cu negocierea. Negocierea fiind încheiată, produsele adjudecate, s-a tras concluzia că s-au câștigat, prin munca echipei copil-părinte, niște bani ce vor avea un rezultat concret, procurarea unui DVD player pentru clasă, așa cum au propus înșiși elevii. Activitatea s-a desfășurat într-un climat concurențial stimulativ. Au avut succes trăistuțele cu un design atractiv și care au corespuns cât mai bine scopului stabilit. Implicarea părinților, a dat un imbold copiilor care au prins curaj în această afacere de succes. Link spre documentele atașate activitățiiNr. voturi pentru această activitate: 821 din care valide 821, anulate 0 |